Pe lângă oportunități profesionale, membrii unui consiliu de administrație sunt expuși unei palete de riscuri: juridice, decizionale și reputaționale, acestea fiind doar câteva dintre cele enumerate de către Mădălin Enache, Senior Partener Enache, Pirtea și Asociații și Dr. Gabriela Hârțescu, Decan și Membru fondator al Envisia – Boards of Elite, în cadrul emisiunii Academia de Guvernanță cu tema: Guvernanța corporativă – răspunderea membrilor de board și gestionarea riscurilor asociate acestui rol, de la Profit.ro TV.
Este foarte important ca atunci când o companie depășește o anumită magnitudine să adere la un cod de bună guvernanță corporativă, să implementeze politici, reguli și proceduri care să ajute în procesul de transparență față de investitori, față de toți stakeholderii și mai ales în ceea ce înseamnă mesajul de integritate pe care trebuie să-l promoveze în activitățile sale o companie de talia Electrica, spune, la emisiunea Academia de Guvernanță de la PROFIT NEWS TV, Alexandru Chiriță, Director General al Electrica SA, companie românească care s-a listat atât la Bursa de Valori București, cât și la London Stock Exchange.
Envisia-Boards of Elite, prima școală de business din România pentru membrii consiliilor de administrație, executivilor C-suite și specialiștilor cu înaltă expertiză care vizează aceste poziții, organizează luni, 13 mai, a treia ediție a conferinței internaționale „Future of Governance”, la InterContinental Athénée Palace. Conferința va reuni peste 15 vorbitori, autorități, organisme de reglementare, reprezentanți de afaceri din România, membri ai consiliilor de administrație și profesioniști în domeniul guvernanței.
Envisia Boards of Elite este prima școală de business din România pentru membrii consiliilor de administrație, executivilor C-suite, precum și specialiștilor cu înaltă expertiză care vizează aceste poziții.
Envisia Boards of Elite este prima școală de business din România pentru membrii consiliilor de administrație, executivilor C-suite, precum și specialiștilor cu înaltă expertiză care vizează aceste poziții.